Descriere Biomicin (Antibiotic natural), A14, 15cps, Fares
- Ajută fluidificarea şi eliminarea secreţiilor mucoaselor tractului respirator.
Uleiurile esenţiale sunt cele care conferă parfumul caracteristic al plantelor. Izolate din matricea vegetală, ele constituie cele mai concentrate extracte din plante medicinale (de exemplu din 100 kg cimbru se obţin 500 grame de ulei esenţial) de aceea sunt şi cele mai eficiente remedii naturale pentru menținerea sănătății.
Un ulei esenţial este compus din zeci de substanţe chimice de sine-stătătoare, care se absorb foarte repede în organism şi a căror combinaţie generează proprietăţile acestuia. Astăzi se ştie că aceşti constituenţi acţionează prin sinergism, mai eficient decât un singur compus izolat din ulei. Acest fapt face ca bacteriile să nu poată dezvolta rezistenţă la uleiurile esenţiale, aşa cum se petrece la preparatele de sinteză care sunt formate dintr-o singură substanţă activă.
Uleiul esenţial de ti-tree se extrage din frunzele unui arbore din genul Melaleuca, nativ din Australia. În timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost inclus în trusele militare de prim-ajutor pentru trupele care luptau în zonele tropicale. Uleiul esenţial de ti-tree prin componentele sale (1,8-cineol, terpinen-4-ol, a-terpineol) contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene atât de la nivelul pielii cât şi a mucoaselor.
Uleiul esenţial de cuişoare este mult utilizat datorită eugenolului din compoziţia sa, care contribuie la eliminarea microorganismelor potenţial patogene, fiind recunoscut și pentru capacitatea sa de reducere a iritațiilor și a disconfortului de la nivelul gurii, gingiilor și dinților.
De asemenea, are efect antibacterian cu spectru larg (pe bacterii gram pozitive şi gram negative), antiviral, antifungic, antihelmintic, antiinflamator, antispastic, carminativ, stimulent general, anti-nevralgic, anestezic local, anticoagulant.
Copii 7-14 ani: 1 capsulă de 2 ori pe zi, la o oră după masă.
Detalii produs
Draga vizitatorule,
Inainte de a-ti multumi ca ne-ai trecut pragul, te rugam sa tii cont de cateva aspecte foarte importante. Toate informatiile de pe revivit.ro sunt publicate cu scop informativ si nu se pot substitui sfaturilor sau prescriptiilor medicului sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folosesti informatiile prezente in aceste pagini, in scopul diagnosticarii, tratarii, vindecarii sau prevenirii oricaror probleme de sanatate sau sa inlocuiesti medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Informatiile incluse pe revivit.ro au caracter informativ (pozele produselor sunt cu titlu de prezentare) si uneori acestea pot contine inadvertente (specificatiile, pozele sau pretul produselor modificate de catre producator fara preaviz sau viciate de erori de operare sau erori tehnice). Te asiguram insa ca facem eforturi permanente pentru a mentine acuratetea informatiilor si a imaginilor. Citeste cu atentie tot prospectul produsului inainte de a-l cumpara si tine cont si de contraindicatiile pe care le poate avea pentru tine. Efectele unui produs pot varia de la o persoana la alta, in functie de perioada de administrare, dozaj, stil de viata, metabolism, stare generala de sanatate, varsta, stare psihica, etc. Daca ai sau banuiesti ca ai probleme cu sanatatea sau esti bolnav, adreseaza-te de urgenta medicului tau!
Si nu uita ca un stil de viata sanatos si activ poate preveni bolile.
In incheiere, iti multumim ca ai trecut pe la noi si speram ca ai avut o experienta buna de cumparare. Te asteptam mereu cu drag sa revii pe revivit.ro si iti dorim sanatate multa, cat mai putin stres si o viata aproape de natura!