Descriere Extract din frunze de Maslin 500mg, 60cps, Vitaking
- penetrează celulele deja infectate şi blochează replicarea viruşilor
- stimulează răspunsul imun la apariţia oricărui microb invadator
- distruge protozoarele, bacteriile şi alte microorganisme care produc toxiinfecţiile alimentare
- întăreşte membrană celulară, făcând celulele sănătoase mai puţin vulnerabile la infecţii.
Acest remediu nu interferează negativ cu acţiunea antibioticelor, antifungicelor sau a antiviralelor de sinteză, fiind un ajutor valoros în orice tip de infecţie, de la banală răceală, până la infecţiile intraspitalicesti, bacteriene sau fungice, atât de greu de tratat pe cale clasică. Trebuie reţinut însă că această acţiune a fost obţinută cu ajutorul extractelor de măsline bogate în oleuropeina, o substanţă care, odată ingerată, se transformă în organismul uman într-un antiinfecţios redutabil, cu atât mai puternic, cu cât doză este mai mare. În tratarea unei infecţii, de regulă se administrează zilnic 800-1500 mg de extract de măsline, pentru perioade de timp care variază de la 14 zile, în infecţiile acute, la 120, în cazul infecţiilor cronice.
Extract din frunză de măslin 500mg
Oleuropeina 100mg
Doza zilnică recomandată: o capsulă. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un stil de viață sănătos. A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici! A se păstra la temperatura camerei, ferit de căldură umiditate și lumină excesivă.
Detalii produs
Draga vizitatorule,
Inainte de a-ti multumi ca ne-ai trecut pragul, te rugam sa tii cont de cateva aspecte foarte importante. Toate informatiile de pe revivit.ro sunt publicate cu scop informativ si nu se pot substitui sfaturilor sau prescriptiilor medicului sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folosesti informatiile prezente in aceste pagini, in scopul diagnosticarii, tratarii, vindecarii sau prevenirii oricaror probleme de sanatate sau sa inlocuiesti medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Informatiile incluse pe revivit.ro au caracter informativ (pozele produselor sunt cu titlu de prezentare) si uneori acestea pot contine inadvertente (specificatiile, pozele sau pretul produselor modificate de catre producator fara preaviz sau viciate de erori de operare sau erori tehnice). Te asiguram insa ca facem eforturi permanente pentru a mentine acuratetea informatiilor si a imaginilor. Citeste cu atentie tot prospectul produsului inainte de a-l cumpara si tine cont si de contraindicatiile pe care le poate avea pentru tine. Efectele unui produs pot varia de la o persoana la alta, in functie de perioada de administrare, dozaj, stil de viata, metabolism, stare generala de sanatate, varsta, stare psihica, etc. Daca ai sau banuiesti ca ai probleme cu sanatatea sau esti bolnav, adreseaza-te de urgenta medicului tau!
Si nu uita ca un stil de viata sanatos si activ poate preveni bolile.
In incheiere, iti multumim ca ai trecut pe la noi si speram ca ai avut o experienta buna de cumparare. Te asteptam mereu cu drag sa revii pe revivit.ro si iti dorim sanatate multa, cat mai putin stres si o viata aproape de natura!